blogul. nou, proaspat. si nu vorbesc despre o leguma

Ne-am inscris cu acte in regula in competitie. De o saptamana: ,,zi dai, zi lupta neicuzorule ca la patruzopt” Ne-am pus numele, numerele personale de telefon (suuuna-ma), id-urile ciudate de mess si adresele de blog in formulare, am scris 4000 de caractere (nici unul mai putin, nici unul mai mult) si duminica, atunci cand oamenii merg la biserica si patriarhii isi sucesc gleznele ne-am trimis formularul. A venit si confirmarea asa ca sampaniile au curs din gaturile subtiri ale lichidului contrafacut, distractie si veselie.

Sau nu au curs, pentru trei dintre noi Olimpiadele Comunicarii sunt o traditie. Cum da verdele-n copaci, cum ciripesc putinele pasarele ramase neintoxicate cu corzile vocale atrofiate ireversibil (efect al gazelor de esapament), eu, Cami si Iulian iesim din hibernare, ne sunam reciproc si ,,graim in unic glas” (pe un ton putin mai inalt, contributia feminitatii domnisoarei mai sus amintite): oooolimpiade, olimpiade (pe partitura Odei Bucuriei)!

Anul acesta sampaniile au fost imaginare, am lucrat eficient in timp record, programele noastre fiind total opuse, Iulian vine, Cami pleaca, eu dorm prin trenuri de noapte iar Alex si Valentin au proiecte de predat. Toti avem job-uri, toti ne plangem ca nu dormim si cred ca cea mai inteligenta descoperire pe care am putea sa o facem este cum sa administram Red Bull intravenos.

Dar vrem. Parca anul acesta, cu cat suntem mai ocupati cu atat suntem mai buni. Am descoperit ca functionam mult mai bine in deadline-uri scurte. Olimpiadele Comunicarii inseamna pentru multi nopti petrecute impreuna, comenzi la restaurante, shaorma la 4 dimineata (nu recunosc nimic). Noi am facut asta timp de doi ani, anul acesta incercam altfel. Cine stie, poate chiar iese.